| Adunarea Generală a judecătorilor -- Tribunalul Neamţ |
 |
 |
 |
|
Nr. /1A/I/2011 PROCES VERBAL Descarcă documentul integral [word] Conform prevederilor art. 20 alin.2 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare; Astăzi, 10.11.2011, ora 14:30, a fost convocată Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Neamţ. Şedinţa a fost prezidată de doamna judecător Gabriela Baltag de la Secţia Civilă, iar secretariatul a fost asigurat de locţiitorul primului grefier, doamna Daniela Matasă; Au participat un număr de 20 judecători, menţionaţi în tabelul din anexa 1. ORDINE DE ZI, DEZBATERI ŞI HOTĂRÂRE: I. Punerea în discuţie a solicitării adresată preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii în vederea sesizării Curţii Constituţionale cu o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională, dintre autoritatea judecătorească, pe de o parte şi Preşedintele României, pe de altă parte. În unanimitate, judecătorii Tribunalului Neamţ au hotărât că discursul public al Preşedintelui României, Traian Băsescu, din data de 03 noiembrie 2011, de la reuniunea Comisiei de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei, a vizat înfrângerea independenţei puterii judecătoreşti, a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor prin atacurile formulate direct, motiv pentru care sunt îndeplinite premisele legale sesizării instanţei de contencios constituţional în conformitate cu dispoziţiile art. 146 lit. e din Constituţie. Prevederile art. 146 lit. e) din Constituţie, reglementează dreptul preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii de a sesiza Curtea Constituţională în vederea soluţionării conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice. Comentariile doctrinare au statuat că: „prin conflicte juridice de natură constituţională trebuie să se înţeleagă nu numai cele legate de interpretarea şi aplicarea unor texte legale, ci şi afectarea statutului constituţional al unei puteri sau alteia”; Judecătorii Tribunalului Neamţ, prezenţi la Adunarea Generală din data de 10.11.2011 au apreciat că, raportat la conţinutul, finalitatea discursului susţinut de şeful statului, există un conflict juridic de natură constituţională între autorităţi, fiind încălcate de către Preşedintele României mai multe dispoziţii legale interne şi internaţionale şi deci, nesocotite principii ale statului de drept, de natura celor expuse mai jos: - Conform art. 1 alin. (4) din Constituţie: „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.” - În temeiul dispoziţiilor art. 80 alin. (2) din Constituţie: „Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.” - Potrivit art. 124 alin. (3): „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.” - În conformitate cu dispoziţiile art. 133 alin. (1) din Constituţie, „Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.” - Principiile fundamentale ale Naţiunilor Unite privind independenţa judecătorilor, adoptate de Congresul al VII-lea al Naţiunilor Unite, desfăşurat la Milano în anul 1985, şi aprobate prin rezoluţiile Adunării Generale nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr. 40/146 din 13 decembrie 1985, reţin că: „Justiţia se exercită la adăpostul oricărei intervenţii nejustificate sau ingerinţe, iar hotărârile judecătoreşti nu pot face obiect al revizuirii. Acest principiu nu aduce atingere dreptului puterii judecătoreşti de a proceda la revizuire [...] potrivit legii.” - Carta Universală a Judecătorului, aprobată de Asociaţia Internaţională a Judecătorilor la reuniunea Consiliului Central de la Taipei în anul 1999 prevede că: „[...] Judecătorul, în calitate de deţinător al unei funcţii judecătoreşti, trebuie să fie capabil să îşi exercite competenţa judecătorească fără să fie supus presiunilor sociale, economice şi politice [...].” - Principiul 1 pct. 2 lit. d) din Recomandarea nr. R(94) 12 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, stabileşte că: „Judecătorii trebuie să pronunţe deciziile în deplină independenţă şi să poată acţiona fără restricţii şi fără să fie obiectul influenţelor, incitărilor, presiunilor, ameninţărilor sau intervenţiilor directe ori indirecte, din partea oricui, sau pentru orice motiv”. - Art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reglementează dreptul oricărei persoane: „la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege.” - Potrivit prevederilor art. 146 lit. e) din Constituţie, Curtea Constituţională: „soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii”. În sprijinul cererii pe care o formulăm înţelegem să invocăm şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat, în cauza Sabou şi Pârcălab contra României şi în cauza Hrico contra Slovaciei că: „instanţele au nevoie, pentru a-şi îndeplini în mod corespunzător atribuţiile, de încrederea opiniei publice, fiind deci necesar să fie protejate împotriva unor atacuri distructive lipsite de fundament”, că orice persoană „are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, stabilită de lege”, adică de un tribunal, în sensul Convenţiei, independent şi imparţial, precum şi faptul că, „pentru ca un tribunal să poată fi considerat independent, trebuie să fie luaţi în considerare următorii factori: a) modul de desemnare şi durata mandatului membrilor ce îl compun; b) existenţa unei protecţii adecvate împotriva presiunilor exterioare; c) posibilitatea de a se verifica dacă el prezintă sau nu aparenţa de independenţă”, care înseamnă încrederea pe care instanţele de judecată trebuie să o inspire justiţiabililor. Elementele esenţiale ale situaţiei de fapt ce au condus la necesitatea formulării prezentei cereri adresată preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii sunt următoarele: Preşedintele României, Traian Băsescu, participând în data de 3 noiembrie 2011 la Ministerul Justiţiei, la reuniunea Comisiei de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei, a formulat în timpul discursului pe care l-a ţinut cu această ocazie, afirmaţii defăimătoare la adresa justiţiei şi a magistraţilor, referindu-se la independenţa lor faţă de lege şi la modul defectuos în care sunt instrumentate cauzele şi sunt pronunţate unele hotărâri judecătoreşti. Declaraţia publică este de natură să genereze un dezechilibru între puterile statului, un blocaj instituţional şi, totodată un puternic impact negativ asupra opiniei publice interne şi internaţionale. Dintre afirmaţiile defăimătoare formulate prin discursul menţionat mai sus reţinem cu titlu exemplificativ următoarele: - „... modul cum a acţionat justiţia - şi când spun justiţie mă refer la întregul sistem, nu neapărat la judecători sau procurori, sau chiar poliţişti -, modul cum a funcţionat sistemul la noi ne-a ţinut în afara Spaţiului Schengen, chiar dacă nedrept....” - „Ştiţi că există obiceiul celor care pierd licitaţii să se ducă în instanţe şi, de pe locul şase, doamna, domnul judecător să îl scoată câştigător - sau de pe locul doi sau trei.” - „Deci, şi justiţia trebuie să înţeleagă că nu se poate substitui la nesfârşit Executivului... Oameni buni, nu puteţi fi de toate: şi Legislativ, şi Executiv şi Justiţie.” - „Aşteptăm în curând ca magistraţii să ne spună pe cine punem şi la SRI şi, poate mâine-poimâine, prin hotărâri judecătoreşti, veţi stabili şi cine este Preşedintele României. Deci, atenţie la echilibrul puterilor în stat.” - „Spre exemplu, prin acte normative legale prin care Guvernul şi-a asumat răspundere..., s-au luat unele măsuri care vizau reducerea veniturilor salariaţilor de la stat în baza, deci, a unor legi care au trecut prin toate procedurile spre a fi legi obligatorii şi pentru magistraţi. Rezultatul, instanţele au hotărât împotriva legilor prin care România a încercat să treacă cu daune cât mai mici prin perioada de criză.” - „... Spuneţi-ne şi sursa de finanţare. ... Dacă dăm o interpretare corectă, hotărârile judecătoreşti sunt cu putere de lege, cine iniţiază o lege, cine adoptă o lege care vizează afectarea bugetului de stat trebuie să spună şi sursa de finanţare a proiectului pe care l-a propus. Spuneţi-ne, cei din justiţie, care este sursa de finanţare a hotărârilor judecătoreşti.” - „Legile fie că sunt asumate prin răspunderea Guvernului, fie că sunt trecute prin Parlament, după ce au primit si girul Curţii Constituţionale sunt legi şi pentru judecători, judecătorii trebuie să le aplice.” - „... deci judecătorii îşi autoîncarcă agenda pentru şedinţa următoare, pentru că nu judecă. Amână, amână continuu şi atunci sigur că ajungi la o sută şi ceva de dosare, când practica este să amâni şi să nu judeci. Vă rog, Inspecţia de la CSM, aş fi curios să am un astfel de punct de vedere. ... Adică judecătorul poate continua anchetarea cazului chiar în timpul procesului. Poate nu folosesc cei mai corecţi termeni. ...În timpul procesului, judecătorul mai poate cere probe, care trebuie completate. Cum se numeşte tehnic treaba asta? Administrarea de probe suplimentare, da...” - „...al doilea contract în care nu putem utiliza banii europeni, deşi proiectul a fost pe bani europeni, iar asta m-a făcut să o leg şi cu voluntarismul justiţiei, care spune „nu, domnule ministru de Interne, nu domnule ministru, nu-l schimb pe directorul acela sau pe acel inspector şef”. - ,,Eu spun că dacă acum am aplica hotărârile judecătoreşti de plată salarii, România ar intra într-un derapaj macroeconomic uriaş. Are vreo responsabilitate justiţia pentru asta?” - ,,Poate să fie independentă justiţia, în deciziile ei, de realităţi; de lege şi de realităţi? Cum putem pune în aplicare hotărârile judecătoreşti imposibile, ca cea de a plăti nouă miliarde de lei noi, prin amendarea, practic, în instanţă, a unor legi asumate de Guvern, trecute prin Curtea Constituţională?” - ,,...hotărâri care sunt o misiune imposibilă pentru Guvern, n-are cum să le pună în aplicare - dar, cât de des ne vom întâlni, de acum, cu astfel de situaţii, în care hotărârile judecătoreşti nu pot fi puse în aplicare.” Prin declaraţia publică din data de 03 noiembrie 2011, Preşedintele României a adus atingere independenţei puterii judecătoreşti, generând o stare de confuzie şi de tensiuni, împrejurări ce au condus la apariţia unui conflict de natură juridică, deoarece prin substanţa discursului s-a recomandat pentru un anumit gen de litigii, în mod deschis, pronunţarea unor anumite soluţii, altele fiind tratate cu dispreţ, situaţie ce conduce la împiedicarea îndeplinirii normale a atribuţiilor constituţionale ce revin instanţelor judecătoreşti. Pierderea încrederii în justiţie şi în actul final al acesteia – hotărârea judecătorească – este în măsură să conducă la un adevărat haos social, în sensul că, pe viitor, cetăţenii nu vor mai apela la justiţie întrucât aşa cum a susţinut şeful statului, demersurile lor, în anumite situaţii, rămân fără nicio finalitate. Prin poziţia adoptată şi conţinutul discursului rezultă că, Preşedintele României susţine ideea aducerii la îndeplinire în mod selectiv a hotărârilor judecătoreşti. Declaraţiile sale privitoare la justiţie nu pot fi considerate simple opinii politice, expresie a exercitării libertăţii de exprimare, garantată de Constituţie, pentru că acestea sunt în măsură să conducă la producerea unor efecte juridice negative, cu implicaţii majore asupra întregii societăţi. Afirmaţiile titularului unui mandat de demnitate publică, aşa cum este şi Preşedintele României, referitoare la alte autorităţi publice, atunci când depăşesc limita libertăţii de exprimare, îmbracă forma unui conflict juridic între autorităţile publice. Părerile sau propunerile şefului statului privind modul cum acţionează, sau ar trebui să acţioneze o anumită autoritate publică ori structurile acesteia, chiar dacă aparent lăsă impresia unor critici, au declanşat în situaţia de faţă un blocaj instituţional întrucât, pot fi urmate de inacţiuni de natură să împiedice îndeplinirea atribuţiilor constituţionale de către puterea judecătorească. Acest blocaj se realizează fie prin refuzul respectării unor hotărâri judecătoreşti, pronunţate în cauze ce vizează soluţionarea unor cereri înregistrate pe rolul instanţelor pentru recuperarea unor drepturi (ex. drepturi salariale), fie prin imposibilitatea garantării dreptului la un proces echitabil tuturor cetăţenilor, prin îngrădirea accesului la un tribunal independent (ex. comentariile referitoare la modalitatea în care sunt pronunţate hotărârile ce privesc contestaţiile formulate împotriva licitaţiilor publice). Părerile şi propunerile enunţate nu au fost de natură să rămână doar în sfera libertăţii de exprimare a opiniilor politice pentru că, nu a fost aleasă o formă adecvată de exprimare astfel încât, aşa-zisele critici pe care le-a făcut Preşedintele României, la adresa puterii judecătoreşti, să nu constituie elemente în măsură să conducă la generarea unui conflict juridic de natură constituţională. Mai mult decât atât, se cuvine să se ţină seama de rolul deosebit ce revine puterii judecătoreşti în societate şi de valoarea fundamentală a statului de drept. În acţiunea sa, justiţia are nevoie de încrederea cetăţenilor, iar pentru a atinge acest obiectiv apare ca necesară protejarea ei împotriva unor atacuri distructive, lipsite de fundament, mai ales că magistraţii sunt ţinuţi la obligaţia de rezervă, care-i împiedică să reacţioneze într-o anumită situaţie (Cazul Prager şi Oberschlick împotriva Austriei - 1995). Nu se poate reţine că ar fi fost vizată autoritatea judecătorească în ansamblu, ca una dintre puterile statului, aşa cum s-a susţinut, întrucât au fost nominalizate în mod clar unele dintre instanţele judecătoreşti (ex. Giurgiu) sau unii dintre judecători, ca reprezentanţi ai acestei puteri (ex. acei care au pronunţat hotărâri favorabile în situaţia drepturilor reduse cetăţenilor prin emiterea de către Guvern a unor acte normative prin procedura asumării de răspundere). Libertatea de exprimare şi desigur critica sunt indispensabile democraţiei constituţionale, însă ele trebuie să fie realizate în anumite limite, cu respectarea statului de drept, chiar şi atunci când se exprimă o atitudine fermă. Întrucât independenţa puterii judecătoreşti este garantată prin Constituţie, este imperios necesar să existe o protejare efectivă, în sens constituţional, a magistraţilor împotriva atacurilor şi denigrărilor de orice natură ar fi ele. Se întâmplă acest lucru în condiţiile în care aceştia, sunt de cele mai multe ori lipsiţi de orice drept de replică în legătură cu activitatea lor de restabilire a ordinii juridice, motiv pentru care se impune ca ei să poată conta, în îndeplinirea atribuţiilor pe care le au, pe obiectivitatea celorlalte puteri ale statului, ori pe lipsa de părtinire a şefului statului. Funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate, prevăzută de art. 80 alin. (2) teza a doua din Constituţie, impune imparţialitate din partea Preşedintelui României, fără a exclude posibilitatea exprimării opiniei sale privind modul optim de soluţionare a divergenţelor apărute. Cu toate acestea conduita Preşedintelui României a generat o stare conflictuală în interiorul autorităţilor publice şi între autorităţile publice, la care se adaugă îndemnul său explicit de a nu aduce la îndeplinire anumite hotărâri judecătoreşti, ceea ce reprezintă atitudini contrare literei şi spiritului Constituţiei, care nu pot rămâne nesancţionate. Mai mult decât atât, afirmaţiile şi îndemnurile Preşedintelui României privind modalitatea în care este derulată procedura judiciară, ori ar trebui să se desfăşoare, reprezintă o ingerinţă inadmisibilă în activitatea şi funcţionarea justiţiei, comportamentul său fiind unul reprobabil. În concluzie, adresăm preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii solicitarea de a înainta o cerere Curţii Constituţionale prin intermediul căreia să se constate existenţa conflictului juridic de natură constituţională dintre autoritatea judecătorească, pe de o parte şi Preşedintele României, pe de altă parte, urmând a se dispune de instanţa de contencios constituţional şi măsurile susceptibile de executare pe care le va socoti necesare în vederea restabilirii ordinii constituţionale. II. Punerea în discuţie a necesităţii revenirii asupra solicitării adresate Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea Adunării Generale nr.3 din data de 03.10.2011 cu privire la toate problemele supuse dezbaterii în acea adunare generală. În unanimitate, magistraţii Tribunalului Neamţ au apreciat că se impune a se reveni cu o altă cerere, adresată nominal tuturor membrilor C.S.M. privind problemele ce au fost înaintate deja Consiliului încă din data de 07.10.2011, întrucât acestea nu au fost puse în discuţia Plenului, pe ordinea de zi, aşa cum s-a solicitat de către colectivul instanţei, prin hotărârea menţionată mai sus şi anume: „1) Punerea în discuţie a proiectului de lege iniţiat de Ministerul Justiţiei, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 şi a Legii nr. 317/2004, cu observaţiile formulate de Asociaţia Magistraţilor din România şi exprimarea unui punct de vedere în acest sens. Din analiza comparativă a proiectelor de lege pentru modificarea Legii nr. 303/2004 şi a Legii nr. 317/2004, fundamentate în principal pe răspunderea magistraţilor, pentru care a fost dat de Consiliul Superior al Magistraturii un acord condiţionat, se constată următoarele: Actualul proiect pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, dar şi cel al Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, încalcă principiul independenţei puterii judecătoreşti, întrucât supune administrativ magistraţii şi activitatea lor de judecată - prin intermediul unui aşa-zis organism autonom, cu personalitate juridică, organizat la nivel naţional - unor verificări asemănătoare celor exercitate de instanţele de control judiciar. Astfel, deşi se doreşte o întărire a capacităţii inspecţiei judiciare, care - formal - beneficiază de independenţă, în realitate, întreaga activitate desfăşurată de inspectori este supusă controlului titularilor acţiunii disciplinare, titulari care, în funcţie de soluţia pronunţată, pot solicita, atunci când nu sunt de acord cu rezultatul verificărilor, fie completarea acestora fie începerea cercetării disciplinare. În consecinţă, titularii acţiunii disciplinare, respectiv ministrul de justiţie - în calitatea sa de exponent al puterii executive, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dar şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, vor control activitatea inspecţiei judiciare pe care, după caz, o vor confirma sau dimpotrivă infirma, dându-i sarcini precise. Este de neacceptat ca unul dintre reprezentanţii altei puteri, aşa cum este situaţia ministrului de justiţie, să formuleze chiar şi numai recomandării cu privire la activitatea altei puteri, intervenţia sa fermă, prin instituirea unor posibilităţi de cenzură, reprezentând o evidentă imixtiune în ceea ce priveşte independenţa autorităţii inspecţiei judiciare. Mai mult decât atât, un alt titular al acţiunii disciplinare este preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile în care judecătorii din cadrul acestei instanţe se pronunţă irevocabil în cauzele disciplinare ale magistraţilor, împrejurare care nu este de natură să asigure toate garanţiile de obiectivitate ale desfăşurării procedurii disciplinare şi ale finalizării ei. Extinderea noţiunii de „rea-credinţă” şi „gravă neglijenţă” prin includerea în sfera acestora şi a normelor de drept material şi procesual, va da posibilitatea inspecţiei judiciare - care pentru considerentele de mai înainte va deveni un instrument al celorlalte puteri - de a interveni concret în actul de justiţie, în modalitatea sa de înfăptuire. În unanimitate judecătorii Tribunalului Neamţ au apreciat că este încălcată independenţa judecătorului şi din acest motiv se impun următoarele: a) adresarea către CSM a solicitării de a comunica forma proiectului care a fost analizat şi avizat condiţionat; b) adresarea către CSM a solicitării de comunicare a sintezei, discuţiilor care au stat la baza emiterii avizului condiţionat; c) având în vedere rolul Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenţei justiţiei şi, deoarece nu este reglementată legal instituţia avizului condiţionat, se solicită comunicarea demersurilor periodice, pe care acest organism le realizează în concret, pentru urmărirea procedurii în Parlament, în cadrul adoptării de către legislativ a proiectului. 2) Punerea în discuţie a lipsei de diligenţă şi interes manifestată de membrii Consiliul Superior al Magistraturii, contrar afirmaţiilor enunţate în timpul campaniei pentru alegerile din anul 2010, privind transferarea atribuţiilor referitoare la administrarea bugetului de la Ministerul Justiţiei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Se constată că nu a fost iniţiată/demarată nicio procedură pentru transferarea atribuţiilor referitoare la administrarea bugetului de la Ministerul Justiţiei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi unul dintre obiectivele din proiectele asumate de membrii CSM, la momentul depunerii candidaturilor, a fost tocmai angajamentul de a întreprinde toate măsurile necesare pentru administrarea bugetului justiţiei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În plus, judecătorii Tribunalului Neamţ au subliniat faptul că, într-o situaţie asemănătoare, caracterizată prin lipsa oricărei iniţiative de refacere a bugetului instanţelor, se află şi problema taxelor judiciare de timbru. În acest condiţii, pentru a fi posibilă analizarea activităţilor întreprinse şi îndeplinirea condiţionalităţilor mandatului acordat de judecători în procedura alegerilor, în unanimitate, judecătorii Tribunalului Neamţ au hotărât să solicite Consiliului Superior al Magistraturii comunicarea demersurile concrete iniţiate şi, de asemenea, să precizeze care au fost argumentele/motivele pentru care s-a renunţat la susţinerea acestui deziderat, în măsura în care o astfel de renunţare efectivă este asumată de toţi membrii CSM. 3) Identificarea demersurilor concrete realizate de Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate sa de garant al independenţei magistraţilor, în executarea de către statul român a titlurilor definitive şi irevocabile privind drepturile dobândite de personalul din sistemul judiciar, exceptând poziţia deja cunoscută, formulată prin adresa nr. 2080/IJ/1679/SIJ/2011 înaintată instanţelor în cursul lunii august. În ceea ce priveşte rolul Consiliului Superior al Magistraturii în determinarea Ministerului Justiţiei de a achita drepturile salariale cuvenite personalului din justiţie, magistraţii Tribunalului Neamţ reţin faptul că a existat o inacţiunea cu un vădit caracter continuu pe această problemă. Astfel, acest organism nu numai că nu a iniţiat nicio formă de acţiune, dimpotrivă, a dat curs unei solicitări a Ministerului Justiţiei cu un evident caracter de ameninţare şi intimidare la adresa judecătorilor care au iniţiat forme de executare silită, şi în special, a conducerii instanţelor care, în calitate de creditori ai statului,au formulat la rândul lor cereri având un astfel de obiect. În unanimitate s-a considerat că se impune adresarea unei solicitări de explicare a poziţiei adoptate pe această problemă, dacă prin aceste măsuri (respectiv ralierea la punctul de vedere exprimat de Ministerul Justiţiei) Consiliul apreciază că şi-a îndeplinit rolul de garant al independenţei justiţiei în raport de puterea executivă. De asemenea, să comunice dacă, a fost solicitată recent de la Consiliul Superior al Magistraturii exprimarea avizului pe vreun proiect de act normativ de reeşalonare până în anul 2016 a achitării sumelor datorate personalului din justiţie, deja eşalonate prin O.U.G. nr. 71/2009 şi O.U.G. nr. 45/2010. 4) Întrucât Consiliul Superior al Magistraturii, în componenţa actuală, militează în mod special pentru reformarea sistemului judiciar prin însuşirea şi aplicarea principiilor de integritate, magistraţii Tribunalului Neamţ solicită acestui organism exprimarea unui punct de vedere ferm în cadrul unei şedinţe de plen, faţă de conduita membrilor CSM, judecător Neculai Horaţius Dumbravă şi judecător Cristi Vasilică Danileţ, participanţi la aşa-zisa întâlnire informală de la restaurantul Home, cu reprezentanţii presei, în data de 22.09.2011, întâlnire confirmată prin comunicatul emis de Cabinetul Preşedintelui Consiliului, sub nr. 2/24276/1154/23.09.2011, din perspectiva îndeplinirii exigenţelor de integritate. Formularea unei poziţii clare pe această problemă se impune şi mai mult în condiţiile în care, un astfel de comportament, ajuns în atenţia opiniei publice, nu este unul singular, iar din conţinutul răspunsului menţionat mai sus rezultă faptul că, deşi întâlnirea nu a fost una privată, scopul declarat de preşedintele Consiliului fiind acela de „a afla opinia jurnaliştilor cu privire la activitatea pe care o desfăşoară şi cum ar putea fi îmbunătăţită comunicarea cu mass-media”, locul desfăşurării a fost unul total impropriu, fără nicio dimensiune a oficialităţii. În condiţiile în care, în proiectul de lege privind modificarea dispoziţiilor referitoare la răspunderea disciplinară, Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul constatării îndeplinirii de către judecători a condiţiei de bună reputaţie, cu 16 voturi pentru, membrii adunării generale au considerat necesară formularea unei poziţii a Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce-i priveşte pe cei doi membri, privitor la respectarea principiilor de integritate. 5) Solicitarea unui punct de vedere de la Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la consecinţelor generate de aplicarea Hotărârii Guvernului S.559/01.06.2011 şi impactul negativ asupra statutului personalului din justiţie, pe care-l presupune condiţionarea desfăşurării activităţii profesionale de acesta, prin necesitatea eliberării nominale a autorizaţiilor ORNISS, autorizaţii echivalente prin chiar conţinutul lor cu angajamente de colaborare cu securitatea. Astfel, în lumina noilor prevederi legale apare ca fiind imposibilă desfăşurarea profesiei de judecători şi de personalul auxiliar din instanţe, care, în virtutea activităţilor specifice, gestionează, manipulează ori arhivează documente încadrate prin actul normativ menţionat în clasa secretelor de stat cu nivel de secretizare strict secret, în absenţa deţinerii de autorizaţii ORNISS. Se invocă în mod neadevărat acest aspect, în condiţiile în care, pentru magistraţi şi personalul auxiliar există deja reglementări stricte referitoare la obligaţia de confidenţialitate, fiind menţionate exact şi sancţiunile ce se pot aplica în caz de nerespectare a obligaţiei, cuprinse în prevederile speciale din Legea nr. 303/2004 şi Legea nr. 567/2004, coroborate cu dispoziţiile din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, dar şi din cel al personalului auxiliar. Pe plan internaţional, obligaţia de confidenţialitate este reţinută în principiile fundamentale adoptate la Congresul al VII-lea al Naţiunilor Unite privind prevenirea criminalităţii şi tratamentului infractorilor, desfăşurat la Milano în anul 1985, aprobate ulterior prin Rezoluţiile O.N.U. nr. 40/32/29.11.1985 şi 40/146/13.12.1985. Faţă de cele menţionate, includerea în lista documentelor secrete de stat, cu nivelul de secretizare strict secret, a unor înscrisuri necesare soluţionării dosarelor înregistrate pe rolul instanţelor, mai ales în materie penală, în lipsa certificatului ORNISS, pentru a cărui obţinere se derulează formalităţi identice celor utilizate în cazul persoanelor care se "angajează” să devină colaboratori ai securităţii, ori a altor structuri/servicii asemănătoare, reprezintă un grav atentat la statutul magistraţilor. Astfel, completarea anexei nr. 15 din H.G. nr. 585/2002, parte a procedurile prealabile necesare obţinerii certificatului, este un exemplu negativ prin menţiunile de amănunt pe care le cuprinde - a căror utilitate este de neînţeles în ce-l priveşte pe magistratul chemat să soluţioneze cauza, raportat la care numai criteriul profesional poate avea importanţă - dar mai ales prin conţinutul declaraţiei de la sfârşit, a cărui finalitate poate primi nenumărate interpretări. În acest context, judecătorii Tribunalului Neamţ nu înţeleg care mai e sensul legilor speciale ce le guvernează activitatea, în materie de obligaţie de confidenţialitate, respectiv a dispoziţiile art. 7, art. 10 şi art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004, ori a prevederilor art. 15 din Codul deontologic. Într-o situaţie similară cu magistraţii se găseşte şi personalul auxiliar al instanţelor, care, deşi are stabilită imperativ obligaţia de confidenţialitate profesională prin reglementări speciale, respectiv art. 4, art. 78 din Legea nr. 567/2004 sau art. 9 din Codul deontologic aprobat prin H.G. nr. 145/2005, trebuie să deţină certificat de securitate, respectiv ORNISS, pentru a avea acces la documentele ce intră în categoria celor aflate sub incidenţa H.G. S. nr. 559/2011. Pe lângă aceste reglementări speciale, care privesc în mod direct persoanele implicate în înfăptuirea actului de justiţie, amintim şi pe cele cuprinse în alte acte normative speciale ce reglementează în detaliu toată procedura de includere a martorilor în programul de protecţie, respectiv Legea nr. 682/2002 unde, în dispoziţiile finale, art. 20 încriminează în mod expres: ,,Fapta de a divulga cu intenţie identitatea reală, domiciliul ori reşedinţa martorului protejat, precum şi alte informaţii care pot duce la identificarea acestuia, dacă sunt de natură să pună în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea martorului protejat…” aceasta fiind pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani, iar în situaţia când a fost săvârşită de o persoană care a luat cunoştinţă de aceste date în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, cu închisoare de la 5 la 10 ani. De asemenea, Codul de procedură penală, cuprinde în art. 861 – art. 865, prevederi speciale referitoare la modalitatea de păstrare în condiţii de strictă confidenţialitate, a datelor menţionate în declaraţiile martorilor cu identitate protejată, atât în cursul urmăririi penale cât şi în timpul judecăţii. Deşi obţinerea certificatelor ORNISS se realizează la cerere, împrejurare ce ar trebui să conducă la înţelegerea caracterului facultativ al acestora, atunci când realizarea actului de justiţie va fi condiţionată de eliberarea lor, pentru un anumit gen de cauze, acesta se va înfăptuit în mod selectiv, numai de către judecătorii ce deţin astfel de certificate. Mai mult decât atât, dacă s-ar accepta posibilitatea participării numai a unora dintre magistraţi la activitatea de judecare a cauzelor ce cuprind referiri la documente, fapte şi persoane care intră sub incidenţa H.G. S.559/01.06.2011, s-ar ajunge la încălcarea principiul repartizării aleatorii, întrucât acestea vor putea fi repartizate numai judecătorilor care deţin certificate ORNISS. Faţă de cele arătate mai sus, aspectele puse în discuţie reprezintă o problemă deosebit de importantă prin consecinţele pe care le generează, motiv pentru care magistraţii Tribunalului Neamţ solicită exprimarea unui punct de vedere neechivoc de Consiliul Superior al Magistraturii, privind obligativitatea solicitării şi obţinerii de certificate ORNISS de întreg personalul instanţelor în vederea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, ori dimpotrivă. III. Deşi nu a fost trecută pe ordinea de zi, în unanimitate, magistraţii Tribunalului Neamţ, au apreciat că se impune a fi reţinută şi o altă cerere adresată Consiliului Superior al Magistraturii prin intermediul căreia se va solicita acestui organism comunicarea demersurilor complete realizate în vederea înlăturării tuturor inechităţilor din sistem, respectiv şi a celor referitoare la modalitatea de promovare în funcţie a procurorilor D.I.I.C.O.T. şi D.N.A. realizată de asemenea prin interviu, având în vedere interesul manifestat pentru promovarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Precizăm că pentru ambele structuri se eludează dispoziţiile legale referitoare la promovarea în funcţie, fiind nesocotite principiile statului de drept, dar şi garanţiile textelor de lege pe care le enunţăm mai jos, după cum urmează: Legea de organizare judiciară, atunci când vorbeşte despre promovarea magistraţilor în funcţii de execuţie sau despre numirea lor în funcţii de conducere, cu respectarea anumitor condiţii profesionale şi de vechime, ori nivel al instanţei, dispune că acest lucru se realizează doar prin „... concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente...” (art. 43 alin. 1) sau „...numai prin concurs sau examen organizat, ori de câte ori este necesar...” (art. 48 alin. 1). În realitate, regula concursului ori a examenului, care reprezintă un criteriu obiectiv, este nesocotită prin instituirea unor excepţii nejustificate. În prezenţa unor reguli clare ce pot garanta transparenţa, au apărut pe lângă lege, situaţii care nu-şi găsesc justificarea şi care nu se doresc rezolvate în niciun mod. Prin urmare, în favoarea unor categorii limitate de magistraţi, fără o argumentare care să poată reprezenta un fundament în înlăturarea procedurilor aplicabile majorităţii, a fost inventat procedeul interviului, atunci când este vorba de promovarea în funcţie a procurorilor DIICOT şi DNA. Mai mult decât atât, în cazul procurorilor din cadrul structurile DIICOT şi DNA a fost eliminat în mod privilegiat şi criteriul vechimii minime, necesar promovării la Parchetul de pe lângă ÎCCJ, în condiţiile în care art. 44 alin. 1 lit. C din Legea nr. 303/2004, stabileşte o vechime minimă, de cel puţin 8 ani pentru accesul la nivelul acestui parchet. Cei care ajung în structurile DIICOT şi DNA, indiferent de gradul profesional dobândit anterior, au nevoie de o vechime în profesie de numai 6 ani, pentru aceştia nefiind valabilă nici dispoziţia obligatorie aplicabilă celorlalţi magistraţi, de a promova din treaptă în treaptă. Astfel, procurorii din cele două structuri sunt numiţi prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, respectiv al procurorului general al DNA (conform art. 75 alin. 3 şi art. 87 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 republicată), în baza unui simplu interviu. Se întâmplă acest lucru chiar în condiţiile în care nu toţi procurorii DNA şi DIICOT funcţionează în aparatul propriu al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, majoritatea desfăşurându-şi activitatea în structurile teritoriale, analoge celorlalte instanţe şi parchete. Având în vedere intenţia declarată în mod clar, de nenumărate ori, referitoare la înlăturarea tuturor inechităţilor din sistem, ca o condiţie principală de reformare a sistemului, judecătorii Tribunalului Neamţ solicită Consiliului Superior al Magistraturii indicarea în concret a măsurilor, demersurilor realizate pentru consolidarea statutului magistraţilor şi în sensul celor reţinute mai înainte. Atitudinea de indiferenţă adoptată în ceea ce ne priveşte, raportat la problemele pe care le-am mai pus odată în discuţia instituţiei din care faceţi parte, ne determină să vă aducem la cunoştinţă faptul că, în situaţia în care solicitarea noastră rămâne fără nicio finalitate, într-un termen rezonabil, colectivul de judecători de la Tribunalul Neamţ vor lua în discuţie imediat declanşarea procedurii de revocare a membrilor C.S.M. care provin de la acest tip de instanţă.
ACIOBĂNIŢEI MARIA SILVIA |
