| Etica, deontologia si imoralitatea - propunerea AMR de revocare a doamnei judecător Florica Bejinaru din funcția de formator INM la disciplina Etică și deontologie |
|
|
|
|
Precizare prealabilă - Deși doamna judecător Florica Bejinaru este în posesia unei hotărâri judecătorești irevocabile, adesea invocată, prin care se reține că nu a făcut "poliție politică", trebuie subliniat că doamna judecător nu a contestat nici existența și veridicitatea angajamentului cu fosta Securitate, nici faptul că a întocmit note informative cu privire la activitatea unor persoane, și nici perioada în care a desfășurat aceste activități. Totodată, atragem atenția că instanța nu a analizat fondul cauzei, fiind invocate vicii de procedură. 18 februarie 2010 - Asociația Magistraților din România (AMR), a sesizat Consiliul Științific al Institutului Național al Magistraturii (INM), cu privire la propunerea de revocare a doamnei judecător Florica Bejinaru din funcția de formator INM, la disciplina Etică și Deontologie. 20 mai 2010 - AMR a depus în susținerea propunerii de revocare, documente relevante, solicitând în același timp ca în termen de o lună (termen care expira pe 20 iunie 2010) să aibă posibilitatea de a depune documente în a căror posesie nu era încă (documente solicitate de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității). 11 iunie 2010 - Este transmis AMR un extras al Hotărârii Consiliului Științific al INM din data de 18.05.2010, prin care a fost respinsă propunerea de revocare din funcția de formator INM la disciplina Etică și deontologie a doamnei judecator Florica Bejinaru. 14 iunie 2010 - AMR a solicitat sa se reia în discutie propunerea de revocare din funcția de formator a doamnei judecător Florica Bejinaru, AMR aflându-se în posesia documentelor cu care susține cererea în fața membrilor Consiliului Științific și dat fiind faptul ca documentele depuse ulterior nu au putut fi expuse în ședinta Consiliului Științific din data de 18 mai 2010, ele ajungând în data de 20 mai 2010, acest lucru intâmplându-se și din cauza necomunicării ordinii de zi a ședinței respective. 15.06.2010 - Deoarece în ședinta Consiliului Științific al INM a fost respinsă cererea AMR de a se relua în discuție propunerea de revocare, aducem la cunoștiință că orice demers posibil în sensul revocării doamnei Florica Bejinaru din funcția de formator INM la disciplina Etică și Deontologie a fost epuizat și facem publice documentele (răspunsul CNSAS, stenograma CNSAS) cu care dovedim actele imorale ale doamnei judecător Florica Bejinaru.
|






