| Comunicat zile libere, 26.11.2009 |
|
|
|
|
AMR 190/26.11.2009 STIMAŢI
COLEGI, Dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 329/2009 privind
diminuarea cheltuielilor de personal în medie cu 15,5% lunar, în vederea încadrării în
constrângerile bugetare determinate de situaţia de criză economică, în perioada
octombrie – decembrie 2009 nu stabilesc în mod obligatoriu în sarcina
conducătorilor instituţiilor publice, respectiv a instanţelor şi a parchetelor
în ceea ce ne priveşte, aplicarea numai a măsurii de acordare zile libere fără
plată pentru personalul propriu, reducerea programului de lucru ori o variantă
combinată a celor două. Articolul 10 alin. 1 lit. d din Legea nr. 329/2009 dă
posibilitatea găsirii şi a unei alte măsuri cu efect echivalent prin aplicarea
uneia dintre modalităţile stipulate în actul normativ. Astfel, având
în vedere şi poziţia Consiliului Superior al Magistraturii exprimată ferm prin
comunicatul din data de 17.11.2009 în cuprinsul căruia se regăsesc
aspectele enunţate mai sus, Asociaţia Magistraţilor din România roagă toţi
preşedinţii de instanţe şi prim-procurorii a avea în vedere, ca măsură
cu efect echivalent o eventuală compensare parţială a creanţei izvorâtă din
Legea nr. 329/2009 şi creanţele anterioare, neexecutate, pe care magistraţii le
opun atât Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti cât şi
Ministerului Finanţelor Publice. În eventualitatea în care nu se va da curs acestei
propuneri, dar mai ales în absenţa acordului magistraţilor indicăm drept
singură soluţie promovarea de acţiuni în instanţă. Cu deosebită consideraţie, Judecător Prof. Univ. Dr. Mona Maria Pivniceru |





