AMICUS CURIAE

cu privire la dosarul nr 1585/A/2011 al Curtii Constitutionale, cu termen la 11 ianuarie 2012,

formulata de Aron Bucurel Mircea, Balan George, Ghica Alina Nicoleta, Haineala Schmidt Oana Andreea, Iorgulescu Georgiana, Isac Gratiela Daniela, Pivniceru Mona Maria, Tudose Badea Marius, Serban Alexandru

Curtea Constitutionala nu este chemata a se pronunta asupra neconstitutionalitatii Legii pentru modificarea si completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor si a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ci asupra legitimitatii insasi a Constitutiei care a proclamat statul de drept (art.1 alin.3 din Constitutie) si separatia puterilor in stat (art.1 alin.4 din Constitutie) ca fundamente structurale ale statului roman, ce trebuie a fi aparate si garantate de jurisdictia constitutionala.

Descarca documentul integral (pdf)

Descarcă documentul integral

COMUNICAT DE PRESĂ

Având în vedere că Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost înaintat Parlamentului în procedură de urgenţă, Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) subliniază că magistraţii, aflaţi în slujba justiţiei, nu resping revizuirea privind răspunderea disciplinară, dar solicită decidenţilor politici ca noile reglementări să fie în deplin acord cu prevederile constituţionale şi standardele internaţionale privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Aşa cum s-a arătat în repetate rânduri, proiectul de lege privind modificarea Legii 303/2004 şi a Legii 317/2004, înaintat în prezent Parlamentului, nu satisface aceste exigenţe şi conţine în continuare prevederi incompatibile cu statul de drept. Dacă aceste reglementări vor fi adoptate, se va „legaliza” ingerinţa executivului în activitatea de justiţie, în aşa fel încât magistraţii nu vor fi supuşi numai legii, iar independenţa acestora va fi doar una declarativă.

Subordonarea şi dependenţa financiară, influenţarea negativă a sistemului judiciar prin diverse strategii economico-financiare, la care se adaugă inconsecvenţa şi instabilitatea legislativă, iar în prezent o înăsprire fără precedent a răspunderii disciplinare, o diversificare excesivă a abaterilor şi atribuirea unui rol nepermis ministrului justiţiei în mecanismul de angajare a răspunderii disciplinare a magistraţilor, reprezintă împrejurări care aduc atingeri grave statutului de independenţă a magistraţilor.

Acest fapt este cu atât mai îngrijorător cu cât factorii politici de decizie, respectiv puterea executivă şi cea legislativă, manifestă corelativ un interes insuficient faţă de problemele curente cu care se confruntă sistemul judiciar în ansamblul său, în special cu lipsa resurselor umane şi materiale.

Asociaţia Magistraţilor din România atrage atenţia încă o dată asupra a câteva dintre propunerile de modificare a celor două acte normative vizate, dintre cele mai grave din perspectiva arătată în precedent, după cum urmează:

Desemnarea ministrului justiţiei, persoană eminamente politică, oricare ar fi acesta, dar membru al executivului – ca titular al acţiunii disciplinare în cazul magistraţilor, este un regres categoric, o involuţie legislativă, o încălcare a principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat şi o întoarcere în timp într-o perioadă în care România nu era nici membru al Consiliului Europei şi, cu atât mai puţin, membru al Uniunii Europene.

În cazul magistraţilor, având în vedere statutul special al acestora, trebuie bine înţeleasă şi acceptată ideea unor prevederi legale care să garanteze respectarea independenţei funcţionale a sistemului, dar şi a independenţei personale a fiecărui magistrat. Aceste garanţii trebuie oferite printre altele, inclusiv de reglementările legale care stabilesc titularul acţiunii disciplinare, nu numai de procedura de cercetare, aplicare şi contestare în final a unei decizii, precum şi de entitatea în faţa căreia se desfăşoară procedura de cercetare a unei abateri disciplinare şi de aplicare a unei sancţiuni.

O privire sumară asupra expunerilor de motive ale celor două acte normative în discuţie, adoptate după revizuirea Constituţiei, conduce fără echivoc la concluzia potrivit căreia eliminarea atribuţiilor Ministerului Justiţiei, respectiv a amestecului executivului în justiţie şi transferul de responsabilitate exclusivă în sarcina Consiliului Superior al Magistraturii, au fost apreciate ca fiind garanţii ale independenţei reale a sistemului judiciar şi a magistraţilor.

De asemenea, extinderea sferei abaterilor disciplinare la anumite fapte/acţiuni/inacţiuni ale magistraţilor care se circumscriu în totalitate activităţii judiciare/jurisdicţionale creează premisele funcţionării la nivelul Inspecţiei Judiciare a unei veritabile instanţe extraordinare care va analiza legalitatea hotărârilor judecătoreşti şi a actelor procurorului.

O asemenea concluzie este logică, de vreme ce se va verifica măsura în care actele sunt nemotivate sau motivate adecvat, dacă sunt respectate decizii ale Curţii Constituţionale sau ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în recursuri în interesul legii sau dacă sunt încălcate norme de drept material şi procesual.

Or, nu este admisibil ca anumite aspecte care ţin exclusiv de înfăptuirea justiţiei, de controlul judiciar, dar şi de evaluarea profesională a magistraţilor, să facă obiectul controlului disciplinar şi, cu atât mai grav, cu posibilitatea declanşării procedurii de către ministrul justiţiei.

Caracterul subiectiv, discreţionar, politic, arbitrar sau şicanatoriu al promovării unei asemenea acţiuni disciplinare şi de către un membru al executivului nu poate fi înlăturat. Dincolo de chestiunile legate de nerespectarea unor principii constituţionale sau a unor standarde internaţionale, apreciem că extinderea nejustificată a sferei abaterilor disciplinare, a sferei persoanelor care pot porni acţiunea disciplinară, precum şi utilizarea unor termeni şi expresii neclare sau lipsa unor definiţii legale nu vor asigura garanţiile necesare, suficiente şi eficiente în desfăşurarea corectă a procedurii şi, în niciun caz, nu vor duce la realizarea în final a scopului angajării răspunderii disciplinare, cel preventiv, dar şi cel sancţionator.

Preşedinte interimar al Asociaţiei Magistraţilor din România,
Conf. univ. dr. Judecător Dan Spânu

COMUNICAT DE PRESĂ AMR-APR 4 noiembrie 2011

Cu privire la declaraţiile publice ale domnului Traian Băsescu, preşedintele României,

din 3 noiembrie 2011

Asociaţia Magistraţilor din România (A.M.R), organizaţie profesională naţională a judecătorilor şi procurorilor, de utilitate publică, apolitică, nonguvernamentală, susţinută de Asociaţia Procurorilor din România (A.P.R), îşi exprimă punctul de vedere cu privire la declaraţiile publice ale domnului Traian Băsescu, preşedintele României, din 3 noiembrie 2011, după cum urmează:

Într-un stat poliţienesc, în care se clădesc tot mai multe pârghii prin care justiţia să fie controlată, îngenunchiată, în care legile se fac de pe azi pe mâine şi se modifică chiar înainte de a intra în vigoare, în care serviciile secrete îşi măresc bugetul, iar pentru justiţie nu se găseşte nici măcar mărunţiş, în care reformele există doar în vorbe şi prestaţii televizate, un preşedinte, într-un ton dictatorial, îşi poate permite să cheme la ordine judecătorii, să-i înfrunte ostil, ameninţător, să-i blameze şi să-i terfelească în piaţa publică din postura părintelui naţiunii căruia i se recunoaşte dreptul de a-şi stigmatiza, la stâlpul infamiei, oamenii legii. Aceasta este România. Statul de drept, preceptele democraţiei, independenţa justiţiei sunt persiflate în mod autoritar.

Ce nu aminteşte preşedintele este că statul, la rândul lui, este supus legilor, normelor constituţionale. Că statul, prin reprezentanţii lui, nu poate încălca legea fără să fie sancţionat, că hotărârile judecătoreşti sunt pronunţate în baza legilor pe care se află şi semnătura preşedintelui, că nerespectarea actului de justiţie şi instigarea la nerespectarea actului de justiţie atrag repercusiuni tot prin lege stabilite şi ele se pot repercuta inclusiv asupra celor care le-au zămislit.

Statul este unicul debitor care îşi permite, prin vădit abuz de putere, să stabilească el, deasupra legii fundamentale, condiţiile în care să-şi satisfacă creditorii, care nu sunt alţii decât cetăţenii ţării.

Judecătorii României nu acceptă nici tonul, nici mesajul dictatorial al preşedintelui ţării, a cărui numire, printre altele, trece prin filtrul Curţii Constituţionale.

Garanţiile exercitării drepturilor procesuale, a drepturilor omului recunoscute constituţional, consfinţite prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, din optica prezidenţială apar ca piedici pe care judecătorii (de parcă numai ei ar fi singurii care participă la realizarea actului de justiţie) le valorifică, întârziind judecăţile pentru că, într-o interpretare excesivă, îşi doresc să aibă zilnic pe rol sute de dosare a mii, sute de mii, milioane de cetăţeni, beneficiari de drept ai unei legislaţii care îi târăşte prin tribunale, iar atunci când au câştig de cauză, hotărârile lor nu se pot pune în practică pentru că România, astfel, s-ar afla într-o situaţie extrem de dificilă.

Este nefiresc să ni se amintească nouă, judecătorilor, de echilibrul puterilor în stat, în condiţiile în care, prin voinţa politicului, justiţia este scoasă la mezat pe taraba gâlcevilor politice sterile, i se neagă statutul de putere în stat, este obligată să funcţioneze în parametrii bugetari la limita subzistenţei, iar denigrarea ei a devenit politică de stat.

Da, sunt legi pentru judecători.

Dar sunt legi şi pentru preşedintele României, legi pe care acesta trebuie să le respecte şi care i se aplică aşa cum se aplică fiecărui cetăţean al acestei ţări.

Preşedinte interimar al Asociaţiei Magistraţilor din România

Conf.univ.dr.jud. Dan SPÂNU

Preşedinte al Asociaţiei Procurorilor din România

Procuror dr.Constantin SIMA

OBSERVAŢII PRIVIND PROIECTUL DE LEGE PENTRU MODIFICAREA ŞI COMPLETAREA LEGII NR. 303/2004 PRIVIND STATUTUL JUDECĂTORILOR ŞI PROCURORILOR ŞI A LEGII NR. 317/2004 PRIVIND CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII

Descarcă materialele integrale:

• Observaţii privind Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii [doc]
  
• Observaţii privind Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
  Anexa 1. Modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor [doc]
  
• Observaţii privind Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
  Anexa 2. Modificarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii [doc]
  

Consideraţii generale

Proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii anulează independenţa puterii judecătoreşti pe care o subordonează administrativ spre a controla astfel actul de justiţie şi pe magistraţi într-o parodie instituţională denumită inspecţie judiciară independentă, ea însăşi subordonată executivului încălcând astfel flagrant Constituţia şi în mod complet toate reglementările internaţionale privind independenţa puterii judecătoreşti, inclusiv a Mecanismului de Cooperare şi Verificare a cărui realizare pretinde că o îndeplineşte.

Practic, noua reglementare vizează destructurarea statului de drept prin subordonarea puterii judecătoreşti din moment ce aplicarea dreptului material ori procesual, hotărârea judecătorească şi activitatea intrinsec legată de actul de justiţie constituie obiect de anchetă administrativă, exercitată atât de Inspecţia Judiciară, cât şi de alte entităţi executive spre a subordona în mod absolut actul de justiţie puterii executive.

Realizarea obiectului inserat în Mecanismului de Cooperare şi Verificare viza reformarea sistemului disciplinar, şi nu lipsirea actului de justiţie de componenta legitimă a independenţei puterii judecătoreşti – exclus a fi supus controlului şi cenzurii administrative în afara căilor de atac, subordonare exclusă în mod absolut.

Tot astfel, Mecanismul de Cooperare şi Verificare recomandă întărirea şi consolidarea inspecţiei judiciare şi nu predarea dintre prerogativele de esenţă altor instituţii, străine sau nu de sistem cu consecinţa diminuării capacităţii inspecţiei judiciare ce s-a dorit a fi consolidată şi, mai ales, cu subminarea independenţei ei, din moment ce titulari ai acţiunii disciplinare sunt entităţi executive ce se pot intruziona nepermis în actul de justiţie şi în prerogativele inspecţiei judiciare.